S-a lansat al doilea apel de proiecte din cadrul Interreg VI-A NEXT Ungaria-Slovacia-România-Ucraina
Programul VI-A NEXT Ungaria-Slovacia-România-Ucraina a lansat la sfârșitul săptămânii trecute cel de-al doilea apel pentru propuneri de proiecte.
Ce se finanțează?
Se pot depune proiecte în parteneriat transfrontalier care să contribuie la următoarele Priorități şi Obiective Specifice din cadrul Programului, respectiv:
- Prioritatea 1: Cooperare pentru o regiune de frontieră rezistentă și ecologică
- Obiectivul Specific 1.1: Adaptarea la schimbările climatice, prevenirea riscurilor
- Obiectivul Specific 1.2: Biodiversitate și poluare redusă
- Prioritatea 2: Cooperare pentru o regiune de frontieră sănătoasă și atractivă
- Obiectivul Specific 2.1: Acces egal la asistență medicală
- Obiectivul Specific 2.2: Cultură și turism
- Prioritatea 3: Cooperare pentru o regiune de graniță cooperantă
- Obiectivul Specific 3.1: Relații armonioase de vecinătate prin cooperare
Cine poate aplica?
Pot beneficia de proiecte finanțate prin program: entitățile publice, organizații echivalente celor de drept public, şi organizații non-guvernamentale.
Pentru aplicanţii eligibili din România, viitoarele proiectele vor fi parteneriate cu cel puțin un partener din județele Maramureș, Satu-Mare și Suceava și un partener din regiunile eligibile ale Ucrainei Transcarpatia, Ivano-Frankivsk şi Cernăuți, la care se pot implica suplimentar parteneri din Ungaria (judeţele Szabolcs-Szatmár-Bereg și Borsod-Abaúj-Zemplén) şi Slovacia (regiunile autonome Košice și Prešov).
Care este bugetul?
Bugetul disponibil din fonduri Interreg pentru al doilea Apel este de 28.500.000 euro. Valoarea granturilor Interreg acordate va fi de maxim 90% din totalul costurilor eligibile ale proiectelor (pentru fiecare lider / partener de proiect), iar rata de cofinanțare minim 10%. Maxim 5% din bugetul aferent partenerului român poate fi solicitat MDLPA.
La semnarea contractului de finanţare se va acorda un avans în valoare de maxim 25% din totalul alocării unui proiect.
Care este termenul de depunere?
Proiecte la scară mică și proiecte normale fără infrastructură – depunere online până la 30 noiembrie 2025, ora 16:00 (EET)
Proiecte normale și proiecte mari cu infrastructură – depunere online până la 15 februarie 2026, ora 16:00 (EET)
Sursa: www.mdlpa.ro